My Deeds 2017

Traditionalul My Deeds.

Mda. In fiecare an citesc postarile din anii anteriori si imi observ evolutia. Sa vad unde am mai crescut, unde am mai dat inapoi, unde inca ma poticnesc. Imi reamintesc de trairile mele in diferite circumstante. Vad daca ce mi-am promis ca fac, am si facut si daca am vreo scuza ca nu mi-a iesit acolo unde am dat-o in bara sau am facut treaba pe jumatate.

Ce sa zic. 2017 aduce a marul copt si sanatos - asa la prima vedere - dar putred pe dinauntru. A fost Imparateasa mama vitrega iar subsemnata Alba ca Zapada si-a lut-o nitel muscand si din jumatatea otravita la care am tot scuipat constant luni bune, spaland cu apa la greu. Bine ca a fost multa apa haha. In romana, la serviciu viata a fost de rahat si am dres-o din alergat. Restul de viata e codita de la mar, cu vreo doua frunze care au stat verzi pana s-au uscat, iar codita am invartit-o pana am rupt-o haha (n-am ce-i face. Aveam carnetel de expresii frumoase in primara. Vad ca am evoluat la metafore la batranete! Haha va prindeti voi pe parcurs)

Sa o luam de jos in sus.

Work wise, 2017 a fost anul dezamagirilor amare. Nu sunt un om care renunta usor. Mereu imi gasesc motive sa stau, sa lupt, sa inteleg, sa am rabdare. Si motive solide, gen oameni. Nu beneficii, nu bani. Nu intru intr-o relatie profesionala, de amicitie sau amoroasa din profit. Ca regula generala de viata, muncesc, ajut, iubesc si traiesc cum (si pe cine) imi doresc, in functie de cum ma simt „conectata”. Altfel, lucrurile ar fi complicate si grele. Oricum viata ti le complica, macar din inside out sa am niste reguli clare dupa care sa imi coordonez existenta, altfel ma trezesc cu haosul in poala. Sunt o suma de multe lucruri, mai bune sau mai putin bune – as vrea sa cred mai multe bune decat rele - insa daca e vreo trasatura mai solida decat altele, aceea e loialitatea. Se zice ca esti cu atat mai fericit cu cat asteptarile iti sunt mai mici. Mda. Nu mai pot comenta dupa propozitia asta ca orice-as scrie aduce tot a asteptare.

Am dedicat acestui job 10 ani. 10 ani nu se sunt de ici de colo. As always, surprizele cele mai mari vin, fireste, de la oameni, singura variabila dintr-o ecuatie fixa unde toti suntem niste rotite „inlocuibile” pana la urma. Frumos ar fi sa dam dovada de un minim tact cand apar „neplaceri” sau cum ne place noua sa spunem, sa actionam cu profesionalism, daca nu in spirit de colegialitate. Omul sfinteste locul. Nu pozitia si nici titulatura. Atitudine. Atitudine. Atitudine. Anul acesta s-au adunat toate maruntisurile trecute cu vederea, ignorate de mine, ignorate de ei si am ajuns sa ma consum foarte tare, si numai pentru o mana mica mititica de prieteni din viata mea, cuvintele „foarte tare” au o insemnatate clara. Daca mi-ati urmarit postarile de-a lungul ultimelor 9 luni cred ca ati observat ca multe dintre ele au inceput cu „sunt obosita, nedormita” etc. Nu doar volumul mare de munca (triplat din cauza problemelor) m-a extenuat, ci atitudinea unor colegi, si uite asa m-am trezit pusa in situatii in care mi-a fost greu sa ma recunosc, penduland mereu intre extreme, m-am trezit ca am devenit un om temator, furios, frustrat. Ca asa se intampla cand iti pierzi echilibrul interior. Una peste alta, anul asta mi-a fost „atacata” ultima reduta still standing: loialitatea. Am ajuns la fundul sacului de motivatie si de atunci am ramas sa lucrez pe aburii din amintiri. Din ce a fost frumos, din ce am apreciat si iubit la jobul meu. Pe de alta parte, tin sa le multumesc tuturor colegilor care m-au inteles si m-au luat la pachet in varianta asta ametita, trista si nervoasa.

Rezolutie: In 2018 se va aplica zicala: cand nu iei unele decizii la timp, le ia viata pentru tine iar 2017 mi-a livrat pachetul de operare, asa ca incepand cu luna asta o sa intram intr-un mic project management sa schimbam macazul. In concluzie si in ciuda a tot, 2017 inseamna pana la urma „evolutie” pentru ca m-a impins de la spate sa fac pasul la care ma tot gandesc de vreo doi ani. Asa ca thumbs up and move on!

Life wise, am stat relativ binisor. Mama ramane in continuare un om aparte (understatement!) cu un suflet cat galaxia. Sanatoasa, zambitoare dincolo de greutatile pe care le-a avut si ea de infruntat in anul asta lung. Tot la capitolul „evolutie”, mama este una dintre relatiile de viata care a inflorit din ce in ce mai mult si mai frumos de cand am mai imbranit si eu si mi-a mai venit mintea la cap. E un om frumos dincolo de faptul ca mi-e mama si acolo am construit asiduu in ultimii ani. Ma bucur sa o vad ca se pune mai mult pe primul loc dupa ce o viata a stat dupa mine si familie. Sper ca sunt parte motivanta din revenirea la propria persoana si ca o va tine asa pana la adanci batraneti. Nu imi doresc nimic mai mult decat sa o vad fericita, orice inseamna pentru ea fericirea, cu toate ca unele dorinte nu i le-am implinit (inca).

Viata e un fel de Piticot, unde in functie de ce iese la zar (ca l-am aruncat noi sau ne-au lovit peste mana altii si a cazut nenorocitul pe jos aiurea haha), o mai dai si printr-o prapastie, mai stai doua ture afara din joc. Te mai alearga cate un lup inapoi la square number one. Si in sensul asta am pus cap la cap, incet dar sigur, un plan de rezerva pentru anii care vor urma. Cum ii spuneam Matzei mele Sanda acum ceva vreme, alegerile sunt cam doua si imi apartin in totalitate: depresie pe viata sau singura si multumita cu viata pe care o am, asa cum e sau va fi. E sanatos sa ai un plan de backup. Poate nu ajung sa mai am o relatie de durata. Poate nu ajung sa fac copii. And that’s ok. Asta nu inseamna ca ma resemnez. Inseamna ca trebuie sa constientizezi cealalta varianta, foarte plauzibila de altfel, sa nu ajungi sa cauti in disperare sa iti iasa, pentru ca alta solutie nu ai. Nu e varianta dezirabila dar e cea mai buna fata de alte alternative mai putin vesele. Stiu ca pentru multi pare a renuntare - ah, la 35 de ani Mela, esti tanara, nu poti sa vorbesti despre asa ceva. Eu zic ca poti. Ma elibereaza intr-un fel, nu in sensul de auto-motivare: lasa ca viata e frumoasa chiar daca nu ajungi la strugurii aia dulci haha. Nu. Cat timp pot sa fiu fericita cu ce imi ofera viata, oricine va aparea va fi un „bun” in plus, nu o necesitate. Mai mult, ma ajuta sa ma desprind mai repede de relatiile fara viitor, pentru ca stiu ce vreau, mai clar acum ca niciodata si nu pot sa o mai dau in barci la nesfarsit. Merge sau nu merge. Eu fac ce stiu – merg inainte cu incredere si inima deschisa – si vad ce iese. Si ar trebui sa iasa ceva care merge lin, bazat pe o chimie buna – din aia in care te intelegi din cuvinte putine, din care „te simti” unul pe altul, care te face sa il placi pe ala in la fel de mare masura in care te si sperie si te confuzeaza ca parca e prea misto sa fie de-a buna – asa ca o definitie basic. Si nu vorbesc de jocurile de „agatare” de la inceput, ci de ce ramane dupa ce revii pe Planeta Pamant haha. Iar daca scartaie in puncte cheie, back to Plan B.

Rezolutia pe partea asta pentru 2018 (si mai departe) este sa continui sa traiesc fiecare zi asa cum vine. Sa imi pastrez intacta increderea ca ceea ce simt, gandesc si doresc de la o relatie este bine si este rezultatul a cine sunt si ce am devenit in urma experientei de viata de pana acum. Nu e usor sa nu te indoiesti, pentru ca uneori esecul are efectul de a te face sa te gandesti de doua ori. Poate totusi sunt „defecta” pe undeva. Si daca totusi sunt defecta, dar ma incapatanez sa cred ca mine? Trebuie sa alegem. Am ajuns insa la concluzia ca de cand ma stiu, baza la ceea ce am dorit de la partenerul meu a ramas neschimbata. Timpul doar a clarificat lucrurile si le-a facut mai coerente. Asa ca I’ll take my chances in a vrea pe mai departe ce am vrut mereu, fara sa fac compromisuri esentiale doar de dragul de a fi cu cineva. Iar Planul B ramane in picioare pana gasesc flacaul ala care sa ii dea foc de sa nu stiu ce ma loveste J 

Cat despre bunica, al treilea membru al familiei mele „mari” -  nu a fost mereu in forma foarte buna, insa pe cat se poate, pe cat se mai motiveaza, merge mai departe. Lipsa jumatatii ei si-a spus cuvantul inca din prima zi dupa 25 februarie 2015 si indiferent cine ce a zis, sufletul ei a ramas acolo, in urma. Am spus-o atunci si o spun si acum. Nu voi intelege niciodata ce inseamna sa pierzi iubirea vietii tale, omul cu care ai impartit fiecare secunda timp de 57 de ani. Eu nu mai am timp pentru atata dragoste dar as vrea sa o traiesc macar o vreme – pentru ca tot vorbeam -  la fel de frumos, puternic, inaltator. Like they say, better to love and hurt then to have never loved at all.

Life wise in imagini

Si in 2017 am continuat munca de voluntariat alaturi de Echipa Light into Europe. #Scottishbyadoption 

Si in fiecare zi am iesit in strada

Sunt deja 3 ani de cand ne vedem la concursuri si vreo 10 de cand Gemenele astea doua construiesc amintiri impreuna. Multumesc Valeria pentru tot!

Cati 14 - 15 ani or fi de cand eu si Mica imparteam aceeasi casa in facultate. Some things never change :))

Anul trecut petreceam revelionul impreuna. Anul asta intram in al 8-lea an de prietenie and going strong! Adinutul Minunat!

Noutatea anului haha Cristi, eu si modellingul. Cu siguranta o experienta deosebita pentru amandoi colaborarea asta :))

Prieteni noi prin circumstante ciudate, dar tot prieteni. Distance makes no difference!

Surpriza de ziua mamei! Oameni foarte dragi mie. Multumesc inca odata Virgil, Dada, Denisa, Daniel, Oana, Roxana, Jim si Eileen. Daniel inca un multumesc pentru piciorusele mele anul asta :))

Power Puff Girls in the making! (hearts!)

Na bun, ajungem si la podium. Alergatul wise haha. Toate se leaga mai. A fost refularea maxima pentru dezbinarea de creier de la munca. Uneori nu stiu cum am putut sa scot niste concursuri la cap cu cat de obosita eram. Cred ca vreo trei luni mai bine am avut deranjament stomacal continuu pe fond de stres ajungand la sfarsit de septembrie sa iau Magne B6 ca tratament ca nu reuseam sa ma hidratez la cat scoteam din mine si eram cu crampele in floare. Alergatul m-a tinut intreaga la cap. Alergam si vorbeam singura in mintea mea. Si slava Domnului am avut ce alerga ca mi-a dat Radu cat n-am dus o viata, dovada ca am facut aproape 3.400km anul asta. Vorba unora. Eu nu merg cu masina atata! Haha. A fost un an frumos si surprinzator. M-am bucurat de fiecare rezultat cu mare drag. Am incercat si incerc sa imi pastrez aceeasi viziune non-competitiva pe cat posibil ca sa ma pot bucura mai departe de alergare fara stres. Ambitiile mele din concursuri se reduc la „dezbina si cucereste” – aleg cate un concurent la rand, ca sa am mereu un target in fata pe care sa il urmaresc ca sa „mai iau unul” si sa ma pastrez focusata cand e mai greu. In continuare ma bat cu propria minte sa ma oblig sa nu cedez, ca picioarele de bine de rau nu mi-au facut cine stie ce probleme. Inghinalul sa imi traiasca, pe el ma pot baza tot timpul haha. In rest, m-am bucurat sa vad Aviatorii inflorind intr-o echipa mai unita si mai frumoasa, care au incheiat anul ca buni prieteni si colegi de alergare. Imi sunteti dragi si ramaneti alergatorii mei de cursa lunga, „in ciuda” (haha) repatrierii mele in cadrul SportGuru - BCR Racing Team. Trebuie sa le gasesc un nume mai scurt, ca stiti ca eu scriu mult si in treburi de astea economisesc haha. Sportistii sau SGurile. Ma mai gandesc. Intrarea in SG a insemnat doua lucruri pentru mine, unul mai important ca celalalt: 1. Radu. Incredere. Restul, e dat la gioale, comunicare personalizata si a growing friendship intre doi ciudatei. 2. Prieteni noi. Pe cativa dintre ei deja ii cunosc, asa un pic. Insa pe multi nu ii stiu, dar cu siguranta le admir munca si sper sa stau si eu pe-aproape cat de cat. Oameni noi nu strica niciodata in viata, iti largesc orizonturile si iti dau sansa la prietenii noi.

Mentiunea speciala sunt Adidasii (Adidas Runners). Multumesc Alex ca m-ai adus in mijlocul unei comunitati faine de alergatori. Ma bucur ca alaturi de o mana de oameni, atat alergatori cat si echipa de suport „din spate”, Roxana, Gina si toti cei care au facut AR posibil inca de la inceput, am reusit, cu multa voie buna si dedicare sa strangem din ce in ce mai multi alergatori de toate nivelele intr-un proiect cu suflet. Cum ziceam, si daca ne alegeati dupa CV nu cred ca nimereati o echipa care sa se „inchege” mai bine. Lucrul care m-a atras la AR inca de la inceput, dincolo de „Adidasi” (hearts!), este ideea de a-i sustine pe altii, pentru ca si eu am alergatori care ma tarasc dupa ei cand mi-e mai greu. E bine sa alergi cateodata si cu gandurile tale. Dar cand e viteza mai mare si panta mai abrupta, frigul mai aspru si noaptea mai neagra, credeti-ma, ca inca unul care sa isi dea duhul langa tine iti face bine haha. Si in 2018 o sa va fiu alaturi in calitate de alergator si voluntar, pentru ca pur si simplu, imi place. Va pup, sunteti mortali! Haha

Rezolutia in alergare pentru 2018 este - fara accidentari. As vrea sa o tin mai moale cu cazaturile haha. Repet ca si in alte postari de-a lungul timpului, mai ales in a doua jumatate a anului - as vrea sa am mai mult de a face cu oameni care nu uita de ce practica sportul asta si raman constanti in atitudinea cu care abordeaza atat alergarea cat si prietenia. Nu stiu cum va fi anul asta, stiu doar ca

1. Alergarea este un hobby in care competitivitatea este limitata la „visele” lui Radu de cat voi scoate la te miri ce concurs. In rest trebuie sa fie distractiva, incitanta si relaxanta. Este supapa mea de la viata si n-am de gand sa o infund cu asteptarile celorlalti. In plus, nici o cursa scoasa bine, cu sau fara podium, nu ar avea acelasi gust daca as sta numai cu ochii pe ceas. Nu ma pandesc la fiecare pas surprizele, asa ca atunci cand mai patesc un Ciucas sau vreo Cappadocia, ma bucur ca in dimineata de Craciun tocmai pentru ca nu ma astept. Au fost oameni care au insistat sa imi spuna ca ma indrept spre performanta. Eu insist sa spun ca ma indrept spre evolutie si mi se par doua lucruri diferite. Muncesc pe cat ma tine pentru orice timp scot, cred ca e normal sa evoluez. Probabil undeva, va fi din ce in ce mai greu and that’s ok. Sa imi placa mie in continuare si atunci totul va fi bine.

2. Alergarea mi-a adus alaturi oameni de toate felurile, ca si in viata. Si aici sunt „bisericute” destule unde azi esti „smecher” maine nu mai esti. Nu ma intereseaza sa fac parte dintr-o „gasca” anume unde ne suntem „ca fratii”. Mi-e indeajuns sa am langa mine persoane care ma intreaba „Mela, si cam ce crezi ca scoti la cutarica cursa?” „Pai nu stiu, om vedea. As vrea asta. Dar na.” „Pai multa bafta! Daca nimeresti o zi buna, cine stie, poate ii faci vreo surpriza lu’ Radu!” (NEVA! haha) Simplitate, sinceritate, ganduri de bine. Asta e tot ce imi doresc si doresc sa impart la randul meu. Fara discutii de PBuri si podium – strica surpriza! In plus, ma feresc, ca si in viata, de persoane negativiste, care se apleaca dupa cum bate vantul, care te ajuta doar sa cazi sau stau pe langa tine pentru ca esti o posibila sursa de N lucruri. Asta e. Selectia naturala vine de la sine. Ce sa zic. I was only born in summer nu sa fac/sa fiu pe placul la toata lumea.

Prima data la cycling. Got me SO addicted pentru cineva care nu stie nici macar sa mearga pe bicla haha

Primul meu concurs pe zapada ever 

Soimulica to the rescue, always (hearts!)

Transylvania ramane concursul meu de suflet pentru ca m-a speriat si m-a motivat cel mai tare!

Primul voluntariat la un triatlon!

Retezat, sau a doua cursa cu lacrimi in ochi. Foarte FOARTE fainaaa!

Primul concurs pe canicula. I was hot! Pe bune haha

Marathon 7500 Hobby, ramane una din cursele mele preferate. In 2018 atacam Elita!

Primul an din viata mea cand am fost pe munte la greu. Mda. Pai n-am prea fost deloc, deci clar e la greu haha LOVED IT!

Recomand cu maxima caldura meseria de pacer. Te educa, te obliga, te face mai bun si mai responsabil. Un sentiment extraordinar!

Gasca de Cappadocia! Love mai oameni buni, love!

"Buba" de la Cappadocia la final de an. Partea buna este ca nu mai creste par deloc pe bucata aia. Epilare cu laser my ass!!!

Cam atat pentru 2017. Presimt ca 2018 va fi un an greu, cu multa munca, insa munca spre bine si rezultate frumoase pe toate planurile. Cu siguranta eu imi voi da silinta. Vreau sa fiu mai organizata. Sa citesc mai mult, sa imi termin de scris cartile. Alergatul imi ocupa foarte mult timp si e greu sa le imbini pe toate, insa daca imi pun zodia mea haotica la treaba sper sa ma disciplinez mai bine.

Va multumesc tuturor care intr-un fel sau altul mi-ati fost alaturi pe parcursul anului trecut. Nu toti au ramas, altii vin din spate cu ani de prietenie, cu altii ma (re)descopar acum, altii de abia apar si pana la urma asta face ca diversitatea sa fie roata in continua miscare a vietii. Eu apreciez orice contributie, buna sau rea, toate sunt o lectie, toate imi ghideaza pasii mai departe, intr-un sens sau altul.

Va urez un 2018 cu mai mult curaj, incredere, impliniri in orice va propuneti si mai ales sanatate.

Va pup si welcome to the New Year!

Mela