Wednesday, June 6, 2018

Balerina fotbalista, porcii, sania si mitraliera

La 14 ani :))


Acum vreo doua zile eram intr-o discutie de cu o totul alta natura decat subiectul de fata, dar cumva dintr-una intr-alta am dat-o in amintiri din copilarie, ca tot ne mai oprim in drum spre serviciu sa furam cate o cireasa peste gardul cuiva.

Si numai bine ca trec pe langa o babuta la metrou care vindea margarete, florile preferate ale mamei. Mi s-a facut brusc dor de ea si am sunat-o. Cate a indurat saraca cu una ca mine acasa. De cand am inceput sa merg i-am facut viata interesanta.

Ea, draga de ea a fost mereu inteleapta si rabdatoare cu rebeliciunea pe doua picioare care nu sta locului nici un moment. Mi-a explicat cum era treaba cu substantele interzise de la baie si cum ca focul nu e pentru joaca. Eu am iubit-o pe mama, am iubit-o si o voi iubii mereu, intr-un fel pe care nici ea nu cred ca il intelege pe deplin, pentru ca pana la urma, desi mama si fiica, suntem oameni cu personalitati diferite. O mostenesc in mult mai multe lucruri de cat am vrut haha, lucruri despre care ii spuneam mereu “eu n-o sa fiu niciodata ca mata! Eu o sa fac si o sa dreg!” Si intr-adevar, fac si dreg, altfel decat mama, dar fundatia e tot de la ea, eu doar am mai ascutit-o pe alocuri din invatamintele proprii. Dar deviem. Ideea era ca iubind-o, mereu am vrut sa fac lucruri pentru ea. Desi vorbesc (excesiv) de mult haha, cand vine vorba de a-mi exprima sentimentele indiferent de situatie, stau cam prost. Dar pot sa le arat prin gesturi. De asta mereu a contat mai mult fapta decat vorba. Vorbele vin si pleaca, insa faptele raman.

Ei bine, mama imi lasa mereu micul dejun pregatit, pasta pe periuta de dinti (cand eram mica si mi-era foarte lene haha), doar-doar se civilizeaza si fata ei care sustinea ca ghetele prafuite si hainele necalcate sunt la moda (adolescenta bat-o vina!) asa ca musai sa o reasplatesc si eu cumva. Pai cum n-aveam voie sa umblu la aragaz, am gasit alta solutie sa ii fac lu’ mama un ness. N-a zis ca n-am voie cu focul, doar cu aragazul. Asa ca am facut loc in chiuveta, am pus un pachet intreg de vata si i-am dat foc tinand ibricul deasupra sa incalzesc apa. M-am prins eu ca pune mama nessul in apa si am vazut ca mai punea ceva dar nu eram eu sigura ce, asa ca am improvizat. Am pus niste suc de lamaie. Trecand de socul initial cu focul de tabara din chiuveta, mama mi-a multumit pentru cafeaua tulbure dar nu putea sa scape de nebuna fara sa guste. Am facut-o pentru tine mamii! Pai da. Gandindu-se ca cine stie ce Doamne iarta-ma am pus, a sorbit precauta. Yum. Mamii, dar e foarte buna! Mama nu o face asa buna! Sa imi spui si mie ce ai pus in ea ca sa imi iasa si mie. Mandrie mare la casa omului. I-am adus lamaia. Relief haha! A trebuit sa o bea saraca. Nu stiu cat a stat pe la buda dupa, dar macar era safe.

Din categoria bucatareala, mama a zis ca mancarea cand e servita, trebuie mereu sa arate bine in farfurie. Un curcubeu de culori a zis. Asa ca am luat o compotiera cu fluturasi albastri pe ea si am amestecat niste fructe foarte colorate, cu salam si ceva verdeata si i-am servit-o. Era foarte colorata. Acum nu stiu daca si mergeau impreuna dar ea se obisnuise cu drumul la baie. Astea erau pe vremea gradinitei.

Tot in vremurile alea glorioase, imi placea sa spun povesti. Le ascultam pe placa in timp ce desenam pe izmenute. Da. Un alt talent de-al meu haha. Asa ca eu nu stiam sa spun povesti ca oamenii, le spuneam… teatral, asa cum le auzeam spuse pe placa. La gradinita omoram toata grupa cu mieunaturile mele povestind Ursul pacalit de vulpe. “Cumetreee!....” haha Am fost foarte suparata. Eu le povesteam din suflet si astia radeau ca apucatii. I-am spus lu’ mama. “Nu le mai povestesc niciodata nimic!” Vine mama la gradinita sa vorbeasca cu educatoarea. “Doamna, dar e simpatica foc cum imita ea vocile la toate personajele, mi-e greu mie sa nu rad, dar astia mici! Cum sa nu mai povesteasca!!!” Mda. Am fost pana la urma la un concurs de povestit legende istorice. Mama mi le citea si eu le repetam in stilul meu “academic”. Atunci am avut si primul prieten. Stefanel parca. Cred ca l-am “lipit” de un calorifer la un moment dat ca m-a suparat cu ceva. Haha. Ne-am despartit. N-am suferit, si nici caloriferul.
In piesa Scufita Rosie

Sa tot fii avut vreo 10 ani. Mare balerina, zvelta, scoaba de slaba. Baietoasa pana in maduva oaselor. Cred ca numai pantofii cu toc si machiajele ma fascinau de la fete. In rest, treaba cu statul pe paturica, cu bucatarioare si cumparaturi, pus unghii din petale de flori si treburi din astea never happened. Toate papusile sunt neatinse. Insa nu mai am nici un camion, pistol, pusca, mitraliera, sabie, arc sau alt echipament de genul care sa mai fie intregi. Preferata mea, mitraliera primita de Craciun cand eram mica si pe care am tot lipit-o pana a crapat cu totul.
Ursuletul este si acum in perfecta stare. Dar mitraliera... ce jucarie adevarata!!!

Mama a incercat din rasputeri prin prisma tuturor Mosilor de pe vremea aia sa ma transforme intr-o domnisorica. Aparusera sabiile alea de plastic. Am vrut si eu una. Mosul a zis ca o domnisoara in devenire nu se mai joaca cu sabii. Mosul e un incult! M-am dus la bunicu’ (Goanga mea iubita!), mi-a facut sabie din lemn, arc si cort! Cort din celofan, ca na, lucra si el cu ce avea. N-a reusit sa ma scoata mama din el toata vacanta de vara. “Nu vezi ca mori de cald, curg apele pe tine in plasticul ala pe caldura asta!” NU! Soldatii nu au viata usoara, sufera pe campul de lupta. Aveam antrenamente pe camp, pe sub sarma ghimpata (mi-a intrat una in spate, am si acum semn), pe scari (am niste semne pe coate de cand ma dam pe balustrade sa prind viteza haha). Mai tarziu cand am convins-o sa ma dea la karate, dupa cateva sesiuni m-am apucat sa zbor papusile prin casa in “antrenamente” si m-a retras. Bine, cred ca i-am aratat si ei o schema si am invinetit-o pe picior…. Ce pierdere!!!

Anyway. A venit si iarna. Nu exista sa ma bage cineva in casa pana nu se lasa intunericul. Cu turturi pe poalele pantalonilor, cu buzele vinete si fata rosie dar cu toti dintii la vedere si povestiri nenumarate despre vitejiile la bob cu baietii si cum am depasit jumate din sat pe partia din fata casei. Intr-o zi ne-am hotarat noi sa ne ducem la next level. Spre seara am facut un fel de trepte de zapada si am turnat apa peste ele de au inghetat bocna. Ca sa facem bob peste ele, sa “zburam”. Pai… am zburat haha. Panta de langa casa noastra e lunga si cam abrupta rau. Ne-am dus in varf de tot si am legat vreo 10 sanii. Stiti cum se faceau boburile pe vremuri nu? Eu eram coada. La o linie asa lunga, coada mereu e aruncata in stanga si dreapta ca nu are cum ala de o tine sa o mentina dreapta. Se pleaca. Viteeezzaaaa!!!! Partiiieee!!!! Ala din fata nu mai poate sa ma tina si ca sa nu isi rupa picioarele, imi da drumu’. Dar imi da drumu’ fix cand ma duceam spre dreapta la jumatea pantei. Apuc doar sa vad Dacia 1300 a vecinului parcata regulamentar pe margine. Imi dau seama ca o voi lua frontal cu teasta asa ca apuc sa duc bratul peste frunte si o lovesc din plin. Ma trezesc la ceva vreme dupa intinsa pe jos. Ma ridic in fund, sania la mama dracu’ la vale. Ma uit la ea cu ciuda. Bai, ce rateu! Ma ridic usor ametita, ma uit la mine. Paream intreaga. Imi dau sema insa ca nu pot ridica bratul drept. Il iau, il scutur. Nu durea, dar nici nu functiona. Pfoai, ma gandesc, sa vezi ce ma ia mama acum ca l-am stricat. Il iau si il bag in buzunar gandindu-ma ca n-are cum sa vada daca il tin asa. Ma duc acasa suparata ca am pierdut sesiunea de bob.

Cand mai spre noapte, striga vecinul la poarta. Omu' era ingrijorat sa vada in ce stare sunt. Se gandea ca daca lui am reusit sa ii sparg farul si sa indoiesc bara, nici eu nu se poate sa arat prea bine. Mama, evident, consternata. Ma ia la purecat, vede ca n-am nimic. Unde te doare, sa nu imi ascunzi ca te mananc! Of, ma gandesc. Scot bratul drept din buzunarul de la pijamale si ii dau drumul sa flencane. Moarte! Haha Cand se uita mama mai bine, eram vanata pe jumate de fata, prin par pe deasupra urechii, pe jumate de cap. Eh, n-am avut nimic. Mana nu era rupta, era doar “socata” haha Si nici capul. Relativ haha.

Nu mai ai voie in strada cu sania ca ti-o ard!....................................... Mda. M-am dus in gradina. A zis strada, nu gradina. Am astupat santul din mijloc ca sa fac punte si m-am dus in coasta sub padure. Dupa ce am marcat traseul m-am dat de cateva ori pana s-a batatorit zapada si dupa aia da-i cu smecherie inainte pana am pierdut traseul si am intrat peste gardul de la porci. Deci peste porci. L-am facut bucati. “Nu certa fata! Ca si asa gardul era vechi si trebuia schimbat. Face tataia altul, lasa fata in pace!” da, lasa fata in pace!

Bunicul meu a fost tamplar. Adoram sa stau cu el in atelier, “sa construiesc”. Ii stricam kg de cuie punand bucati de blani si te miri ce laolalta in niste forme unice de arta. Asta seara, ca ziua eram arheolog si ii umpleam curtea cu pietre “sclipicioase” pe care le aduceam de la rau cand ma duceam cu vacile. La rau, unde cand nu eram arheolog, era om de stiinta. Aveam facute helestee micute in care bagam broaste de diverse forme si marimi, puneam tot felul de substante furate de la baie si aveam carnetel in care notam ce se intampla cu ele in timp. Eram fascinate de evolutia anatomica. Aveam de la mama de la munca o rola de hartie de HP si desi nu stiam ce inseamna fiecare culoare, imi placea cum capatau alta nuanta in functie de helesteul in care o bagam. Cumva pasiunea asta s-a tradus mai tarziu in dorinta mea continua de a da la medicina sa devin patolog. Patolog in criminalistica daca se poate. Inca as mai face-o.

Jucam fotbal cu baietii la tara. Erau putine case construite pe vremea aia si gunoiul era aruncat intr-o rapa langa “terenul de fotbal” improvizat. M-am aruncat dupa minge pe fund si dusa la vale am fost. Cand am revenit, curgea sangele pe picior de numa. Imi intrase un ditai ciobul sub fesa stanga (sau dreapta, nu mai stiu trebuie sa verific haha). Era ditai gaura. Mama era la Valcea la serviciu. Bunicu-meu a intrat in panica. Vine maica-ta si ne mananca pe amandoi! Mi-a pus niste tuica de cred ca am urlat pana in satul vecin, am spalat hainele de sange si am asteptat. Cand a venit mama era prea tarziu pentru copci. Am si acum semnul (inca unul haha) Cum zicea una intr-o carte din astea gen Sandra Brown – bine, ea zicea de alunite, dar o masluim din condei – poti sa foloseste cicatricile ca harta de sarutat cand trebuie bahaha. Si eu mi le-am pus intr-o mega constelatie. Haha!!! Oricum, am continuat cu fotbalul, ca portar in echipa baietilor pana printr-a 7-a cand mama a zis ca poate vreau si eu sa am sani si ar trebui sa ma las de luat mingi in piept hahaha. Sfarsitul unei alte cariere.

Sunt atatea amintiri. Cand invatam pentru BAC. Eu am invatat mereu invartindu-ma prin casa. I-am tocit lu’ mama covorul, l-a schimbat cand am plecat la facultate. Eram epuizata aproape de final si mama imi lua cartile ca sa ma bag la somn. Asteptam sa adoarma, le furam de la ea din camera si ma apucam iar pana m-a prins intr-o noapte. Si apropo de nopti, cand eram mai micuta, daca vedeam ca mama nu se simte bine, ma trezeam noaptea, puneam ceva pe veioza din camera mea sa nu bata alumina prea tare si ma duceam si stam pe jos langa patul ei uitandu-ma la ea cum doarme si se ridica usor patura cand respira. Eram mai linistita sa stiu ca respira pentru ca m-am prins eu ca imi ascunde cand e bolnava asa ca am gasit propria mea metoda de a o verifica. Da. A ajuns sa doarma separat pentru ca o dam mereu jos din pat si ma bagam in cearceaful de la plapuma haha.

Daca as intreba-o pe ea, cred ca poate sa scrie o carte despre toate idioteniile pe care le-am facut. Eh, azi a fost o zi buna pentru amintiri frumoase.

Va pup,
Mela

No comments:

Post a Comment