Tuesday, August 13, 2013

Growing up (Part I - The little writer)

Ok
Ok, so it took me a while before deciding to make this public. Hahaha... Oh man! Ok, this is one of the very first stories I ever EVER wrote, and I was somewhere between ten to twelve years old. And I know this because of my English. As you can see, my English back then was... rudimentary to say the least. Of course I have this story written in hand writing, with my exceptionally beautiful and neat hand writing - that I had back then! - and the reason why I put it on the computer (in the exact form I wrote it then!), it's because I'm afraid one day the pencil will wash away and I'll lose such precious memories.

I can tell you that back in the day, as we were barely stepping out of communism, I did not have access to any foreign cartoons, but I had a few friends whose parents worked abroad and that's how I ended up having one or two tapes with Batman. Of course, we didn't have a VCR, BUT I had other friends who did :) So I sneaked from home to watch them after school and it brought so much color into my childish world. I fell in love with Batman (which doesn't really happen today haha) and his action stories and the possibility of a secret love affair between him and Felina. I did not realize her name was Cat Woman at the time haha But anyways, I started writing my own stories and somehow I thought that by introducing words in English I would make it sound more realistic, because the cartoons were also in English. I do realize that as a kid I was a copy-cat, I found inspiration in everything. I remember I got a prize in 5th grade because I disliked the ending in the novella Puiul and came up with one of my own and in the quarterly test paper, I used my ending instead of the real one haha I got a slap on the wrist but also a good grade. I hate sad endings, what can I do?

I should mention that I started studying English only in 6th grade. So at this point, my English consisted of my self-taught vocabulary from cartoons and conversational dictionaries. I knew a lot of words by pronunciation but couldn't recognize them in writing. So... man oh man! 
Enjoy! 

PS: I still can't believe I'm putting this up. It is sooooo incredibly childish and stupid and ridiculous. My God! hahahahaha I'm going to have to leave comments to my own story, I'm sorry, but this is just too hilarious for me!

PSS: If you wonder how I knew of places in the world like New York and stuff - other than the cartoon itself, I read a lot, but my mom had a really old pocket book with maps of all the continents and of each country and I used those to trace my adventurous journeys across the globe... I should take a picture of that one day and show it to you. I think mom still has it :)
________________________________________________________

Colierul

            Pe peretele unui bloc înalt de 12 etaje, aflat în centrul New Yorkului pe la miezul nopţii, o umbră se caţără la fel ca şi o pisică. Era vestita Felina: o fată foarte frumoasă, îmbractă într-un costum de piele neagră. Unghiile ei din fier, automate, o ajutau în acţiunea ei de escaladre a peretului. Ajunsă la etajul 11, felina, cu una dintre unghii taie geamul.
-- Acum e rândul tău! Pissi-ckatt! - seriously?!?! hahaha
-- Şi pisica intră în apartament, sare peste undele ultraviolete şi razele de laser ale sistemului de alarmă. Apoi ia colierul de la gâtul  manechinului artificial şi îl aduce felinei.
            Aceasta cu o expresie de mulţumire ia bijuteria şi o pune în buzunarul de la piept. Atunci când se pregătea să plece, de după colţ apare o umbră: cea a lui Batman. El, uitându-se la fată, îi spune:
-- Deci aşa felina, furi din nou?
-- Da! Pentru că şti prea bine: furturile mele sunt bazate pe rezolvarea unor cazuri dintre cele mai grele din poliţie. (I was a punctuation freak! haha like anyone would realize in speach that there was a pause there!)
-- Da! Dar un colier nu rezolvă actualul caz cu mafia.
-- De unde şti?
-- Vei vedea de unde!
            Şi zicând acestea s-a şi repezit ca un fulger să o prindă. Felina sare însă pe blocul celălalt, unde îşi ia pisica în braţe şi zice cu un glas prefăcut:
-- Sărmanul Batman! Avea de gând să mă prindă. Însă eu am sărit şi el nu!
-- Chiar aşa?
           Din colţul cel mai întunecat Batman se arată înlăturându-şi pelerina.
        Felina îşi arată unghiile, însă el înaintează. Văzându-se în pericol, Felina fuge urmată îndeaproape de urmăritorul ei. Când în final obosită, coboară scara de incendiu a unei clădiri, cu speranţa salvării în ochi, vede la baza acesteia pe Batman. Negăsind un alt mod de a scăpa de el îl zgârie pe umăr şi fuge, uitându-şi pisica în mijlocul şoselei pe care mergea cu viteză un camion.
-- Nuuuuuu... uuuuuu! (hihihihi!!!) Se aude glasul disperat al fetei, de pe imobilul celălalt.
         Dar în aceeaşi clipă, ca un viscol Batman îi salvează pisica, pe care o mângâie cu blândeţe pe trotoarul de dincolo de stradă. Apoi, la un semn al stăpânei ei, aceasta o zbugheşte spre ea. Felina, îşi răsfaţă pisica, apoi se uită la Batman şi îi trimite, drept mulţumire pe aripile vântului un sărut pe care el îl primi cu un oftat lung.

Licitaţia
-- Doamnelor şi domnilor în această seară, vom scoate la licitaţie pentru un post de bodyguard, pe unul dintre cei mai vestiţi poliţişti: Anthony Boris! Doamnelor pregătiţi-vă! Apare!
-- Buna seara doamnelor! Domnilor!
-- Începem de la suma de 10.000$! 
-- 20.000$!
-- 20.000$ odată! 20.000$ de două ori! 2...
-- 25.000$!
-- 30.000$! se aude un glas hotărât din mulţimea de voci. (after working in a bank now, I realize I shouldn't be wasting money so easily! I could've bought a condo with that!)
            Unul dintre reflectoare pune în lumină o prefrumoasă (oh man! I think this came out of my - vocabular de expresii frumoase - I used to have one back then!) domnişoară cu ochi albaştri, cu pielea albă, păr lung, bogat de culoarea aurului, suplă într-un cuvânt de o frumuseţe rară. (Jesus Christ! hahaha)
            Toţi bărbaţii prezenţi în sală, îşi simţiră gulerele cămăşilor prea strâmte şi incomode, ceea ce-i făcu să le lărgească. Anthony îşi aranjă papionul şi coborî de pe scenă, în timp ce prezentatorul anunţa acceptarea de către domnul poliţist a ofertei domnişoarei care consta în suma de 30.000$.
            Faţă în faţă cei doi îşi zâmbiră reciproc.
-- Bună! Eu sunt Alice Taylor.
-- Buna! Anthony Boris.
            După ce îşi strânseră mâna în semn de salut, ea îi înmânează cecul care conţinea banii promişi şi cartea ei de vizită.
-- Aş vrea ca mâine seară la ora 20:00 să-mi faci o mică vizită. Doresc să îţi dau informaţii în legătură cu ceea ce vei face.

Vizita
            A doua zi la ore 19:30, în apartamentul lui Alice, era linişte.
-- Alice, tu eşti? Întrebă Mowie când aude zgomotul produs de închiderea uşii de la intrare.
-- Eu sunt!
-- Ai avut o zi grea la facultate?
-- Da.
-- Pregăteşte-te! La ora 20:00 ai o vizită sau ai uitat?
-- A, o vizită! Vestitul Anthony Boris.
            După ce s-a fardat şi s-a îmbrăcat cu orchia din mătase albastră, aşteptă să apară importantul musafir.
            La ora 20:00 soneria ...
-- Da, vin. A, intră ... Batman.
-- ?!
-- Nu fi şocat! Intră, ia loc! Nu te-am luat ca să îmi fi bodyguard, pentru că nu am nevoie de aşa ceva şi asta tu o şti bine.
-- Eu n-am de unde să ştiu.
-- Ba şti bine, Batman că mă pot apăra şi singură.
-- N-ai nici o dovadă să-mi spui că eu sunt Batman! zise Anthony furios.
-- Ba am; vrei sa ţi-o arăt?
-- Sigur!
-- Dă-ţi haina jos şi descheie-te la cămaşă.
-- Ce?
-- Asta ca să îţi arăt zgîrieturile făcute de mine.
-- Deci tu eşti vestita Felina!
-- Vezi că ai ghicit! (God! The conversations is so... intense! hahahaha!)
            Atunci el se ridică brusc în picioare, se uită la ea cu o privire cercetătoare şi-i spune cu un ton grav.
-- Dacă tu eşti Felina, înseamnă că tu ai şi colierul!
-- Exact!
-- Şi mă rog, ce caz rezolvi tu cu acest colier?
-- Gândeşti că este foarte preţios, dar nu este decât un fals al mafiei, deci...
-- Poţi să-mi dovedeşti? Replică el repede.
-- Vezi înscrisă pe el vreo marcă ce-i contestă valoarea sau ceva asemănător?
            Anthony luă colierul şi îl privi cu mare atenţie. Nu era nici o marcă care să arate locul fabricaţiei bijuteriei.
-- Ei vezi? Acum mă crezi? Şi asta nu-i totul! Dă-mi colierul.
      Luând colierul, îi striveşte piatra cea mare între degete. (she must've gone to the gym a lot!)
-- Eşti nebună! spuse el reprezindu-se şi prinzând-o de încheietura mâinii. Poate, printr-o eroare nu l-au marcat, dar poate avea o valoare inestimabilă!
-- Da; într-un fel, da, are. Iată! Şi îi întinde un mic bileţel ivit dintre resturile smaraldului. Asta reprezintă adevărata lui valoare!
            Citind bileţelul, Anthony exclamă:
-- Dumnezeule! Dar aici ... dă toată mafia pe mâna poliţiei! De unde ai ştiut de el? O întrebă arătându-i mesajul. De ce-mi spui mie?
-- Da: prima întrebare, primul răspuns: surse confidenţiale "Top Secret" mai precis, aşa ca la voi. A doua întrebare, al doi ... (I love it how I always felt the need to repeat some things in their English version!)
-- Termină cu politeţea asta! Începi să mă enervezi!
-- O.K. Tu eşti Batman şi e îndeajuns să pronunţi acest nume ca să te gândeşti la "cofidenţial", "bine", asta pe de o parte, iar pe de altă parte: "Batman şi Felina cuplu mondial pentru binele Americii", nu sună bine? Încheie Alice cu un zâmbet pe buze ce-i lumină chipul, făcând-o şi mai frumoasă.
-- Nu prea!
-- Da? De ce? Nu cumva pentru că eu fur şi tu eşti tocmai un sistem antifurt?
-- Stai ...
-- Nici gând: să te lămuresc dacă n-ai înţeles încă...
-- Am spus să te opreşti! Am putea lucra împreună dar să să te laşi de astfel de jocuri!
-- Niciodată! Nu văd alt mode de a opera! Cel puţin pentru mine! Nu am puterea ta ca să pot aborda principiul tău de luptă! ...
-- dar eşti bună!
            Un gest al fetei, îl făcu să micşoreze pedestalul pe care o ridicase.
-- ... Mă rog, destul de bună!
-- Aşa da; acum am uitat şi ce-am vrut să-ţi spun ... Îmi vine să te iau la palme; chiar nu înţelegi? Credeam că eşti mai deştept ...
-- Sunt! Dar tu nu înţelegi că poţi! Vei putea; încearcă!
-- Bine, m-ai convins. Astă seară vreau să fac câteva fotografii în dosarele mafiei roşii.
-- De ce?
-- Deaia!
-- ...

Actul de salvare
            După discuţia aceea atât de "liniştită", Anthony îşi ia rămas bun de la gazdă, nu înainte de a-i arunca o privire ce exprima şi curiozitate, dar şi nedumerire.
            Imediat după plecarea lui, studenta noastră se şi pune în acţiune prin personajul ei preferat: Felina. Ea ajunge la reşedinţa bandei criminale condusă de Leti Villabia, poreclită "Jena" îmbrăcată întotdeauna în roşu, de unde şi numele de mafia roşie. Felina pătrunde în camera "de şedinţe", apoi în arhivă, şi la urmă în camera unde se afla seiful. Descoperind mecanismul, ea deschide uşa seifului şi scoate toate dosarele şi face poze. Dar sistemul de alarmă detectează prezenţa cuiva în camera seifului. Atunci, întreaga bandă îşi urmează stăpâna la locul respectiv şi încep să treagă asupra fetei. Aceasta se urcă şi începe să alerge de-a lungul tuburilor de aerisire, însă un mafiot îi iese în cale. Drept primire, Felina îl umple cu figurinele ei micuţe din sticlă reprezentând pisicile şi care sunt una dintre armele ei de atac şi apărare(just in case you people didn't understand exactly the use of these "weapons" hahaha)
            Pe bloc o aşteaptă însă o altă surpriză: câţiva oameni şi Jena îi blocară calea. În încercarea ei de a se salva se aruncă cu intenţia de a ajunge pe celălalt imobil. Saltul nu a fost prea puternic şi nu s-a putut decât agăţa de marginea celuilalt bloc.
            Dar să o lăsăm pe Felina pentru un moment şi să îl însoţim pe seriosul nostru poliţist şi bodyguard, care, imediat ce a ajuns la secţia de poliţie, a început să cerceteze furturile şi să ancheteze crimele pentru a nu se mai gândi la Felina şi discuţia avută cu ea. Pentru un timp a crezut că reuşeşte, dar telefonul sună ...
-- Alo? Secţia de poliţie nr. 1?
-- Da. La telefon poliţistul de serviciu Anthony Boris. Cu ce vă pot ajuta?
-- A... ? Vestitul Anthony ... domnule ... eu ... (it couldn't have been any other way but "vestit"! hehe)
-- Vă rog doamnă sau domnişoară: fără sentimentalisme. Despre ce este vorba?
-- S-au auzit pe strada Geepsi – King focuri de armă şi o fată ... a, e Felina, stă atârnată de marginea unui bloc. (no comment!!!)
-- Ce? Unde aţi spus?
-- Strada Geepsi-King, nr. 10 ... Am putea să ne întâl...
-- Mulţumesc, foarte mult. Vin imediat!
-- Dar ...
-- Nimic. Bai. (no, that really was meant to be "bye" in case you were wondering haha)
            Îmbrăcând costumul de Batman, Anthony  pleacă la locul incidentului. Acolo, Jane tocmai trăgea cu un pistol de calibru mare asupra Felinei. Din fericire nu a atins-o, dar a provocat o explozie ce a aruncat-o în aer. Văzând abisul deasupra căruia plutea şi fiind rănită la umăr, Alice a leşinat.
            Batman reprezindu-se o apucă de mijloc, o trage în braţele sale şi o poartă ca un fulg în întunecimile unui colţ dintr-o casă. Acolo, o întinde uşor pe canapea şi o stropeşte cu apă după ce îi scoate masca. Apoi se aşează lângă ea şi o priveşte. "Cât e de frumoasă! N-ar trebui să se expună unui pericol aşa de mare; cine ştie poate lucrând împreună mă voi îndr..." (deep down inside, my men are always sensitive hahah! some things will never change!)
-- Ah! Capul şi umărul meu parcă sunt de piatră! Spune Alice deschizând ochii ei mari şi albaştrii.
-- Te-ai trezit! Zise Anthony puţin încurcat, scos atât de brusc din gânduri. Îmi pare bine că te-ai întors în lumea reală. Ţi-am spus să ...
-- Taci! Îl opti ea punându-i un deget pe buze. Nu vreau teorie, am să îţi explic mai târziu ce s-a întâmplat. Eu vreau să-ţi ...
-- Taci! Spuse el cu un zâmbet atrăgător pe buzele lui frumos conturate. Fără mulţumiri!
-- Dar nemulţumiri există? Întreabă Alice cu un chip mai destins.
-- Da. Te-a văzut o admiratoare de-a mea şi m-a sunat fără să ştie că eu eram acolo şi era s-o iau de la capăt cu cearta, dar de data asta m-a înţeles.
-- O admiratoare?
-- Exact! Spuse el cu o privire cercetătoare.
-- Nu ştiam că ai o admiratoare!
-- Nu? Mă mir! Credeam că esti una dintre ele.
-- Te înşeli!
-- Văd! Dar ...
-- Nici un "dar" nu primesc cadouri! (hahaha! I love myself as a kid!)
-- Oh, femeile! Termină Anthony oftând.

Şeful
            Îmbrăcat în blugii lui preferaţi (at 31 I would add "mulati" hahaha!), în tricou şi cu geaca de piele pe spătarul scaunului, cu pistolul lângă el, Anthony rezolva de zor o problemă pe calculator.
            Şeful său, Micky Anderson, îi face semn să vină la el în birou. Ridicându-se cu greu, poliţistul se îndreaptă către birou.
-- Anthony! Uite care este problema: ai o vizită.
-- Iar? Oh! Bine?
-- O superbă domnişoară. Cred că aici e ceva deosebit. E splendidă omule şi de aceea cer explicaţii! Încheie Micky cu un zâmbet ştrengăresc.
-- O să le ai.
            Şi zicând aceasta îşi luă geaca şi ieşi pe uşă. În hol ...
-- Bună.
-- Alice?! Începi să-mi dai de furcă! Ce i-ai spus portarului?
-- Că sunt o admiratoare de-a ta!
- I-auzi! Ce minciună sfruntată! Te pricepi! Ce i-ai spus?
-- Bine, dar promiţi să nu te superi?
-- O.K.
-- Am spus că sunt .. lasă, hai să mâncăm, mor de foame; o să-ţi spun la restaurant.
            Acolo, Alice începu să-i povestească ce a mai făcut, să-i înşire multe alte lucruri neinteresante, dar Anthony ...
-- Portarul?
-- Ce-i cu el? Se făcu Alice a nu-l cunoaşte.
-- Cum ai ajuns la mine! Cum l-ai păcălit?
-- Am spus că sunt logodnica ta! Zise ea, abţinându-se să nu râdă.
-- Şi mai şi! Şi verigheta "my darlying"(and this is where the fun part begins! haha)
-- I dont knoc where is it. I forghet it.
-- Da. I endstent. I knoc the probleme.
-- Te-ai supărat?
-- No.
-- Minţi! Adică "you light"! Când eşti supărat, se cunoaşte! (Cherry on the cake baby!)
-- Nu, nu, nu şi iarăşi nu! De câte ori să-ţi spun că nu sunt supărat!
-- I see. You aren't meed, you are engrid. Pentru a-mi dovedi contrariul: sărută-mă: Kiss-my! (ok, I spoke too soon! Kiss my applies for 31 not 10 !!! hahaha)
-- Ce să fac?!
-- Da. Să mă săruţi: ai auzit bine.
-- Hai să ne plimbăm să te aeriseşti!
-- Nu crezi că vor fi geloase admiratoarele tale?
-- Încetează să îţi mai arăţi colţii! Să mergem!
            Şi luând-o de braţ ieşiră la o mică plimbare. Alice cumpără floricele şi ronţăind cu poftă, începu iar să vorbească prostii:
-- Ce ar fi să îmi povesteşti despre prietenele tale? Presupun că sunt multe! Zise ea pe un ton ce lăsa să se înţeleagă mai multe lucruri.
            După ce o privi cu puţin dezgust, privirea îi deveni întrebătoare. Ochii lui verzi ca apa mării în apusul soarelui, se înfipseră cu obrăznicie în ochii nevinovatei copile. Alice se făstâci şi roşind până în creştetul capului, continuă:
-- Deci?
-- Chiar te interesează?
-- În mare măsură ...
-- Aha! Nu am nici o prietenă, nu m-am culcat cu nici o femeie ... Altceva?
-- Nimic! Mersi. Dar în privinţa culcatului, puteai măcar să te cul ... a, a, să dormi cu ele ... în pat!
-- Ah! Dumnezeule! De ce te-am cunoscut! Oftă Anthony, trecându-şi mâna prin buclele negre ca pana corbului, ce-i încadrau faţa, la fel ca şi rama unui tablou.
-- Deaia! Începu Alice să râdă din toată inima de criza de nervi a tovarăşului ei de drum. Ascultă, zise într-un târziu, când se potoli, vreau să mă înveţi karate.
-- Dar de ce, tu nu şti? Eşti cea mai bună de la Academia de Fete şi ...
-- E bine precizat "de fete"; la noi nu se fac stilurile de karate intensive. Tu trebuie să le şti, ai 20 de ani, încheie ea cu o voce gravă ca de dragon călcat pe coadă. (20 years old must've seemed like a million years away back then, now I don't remember much from it hahah)

Scuze
-- Gata, am termiat! Acum şti tot ce ştiu şi eu în domeniul karatelor! Să nu te mai prind că spui "nu ştiu" că te mănânc!
-- Yes, seur!
-- Ah ...!
-- Ascultă ... mersi mult.
            Anthony se uită la ea pe sub sprâncene şi zâmbi uşor.
-- Serios, adăugă Alice pentru a fi convinsă că l-a convins de seriozitatea cu care vorbea ea.
-- Pentru nimic!
            Se lăsă un moment de tăcere, care fu spart de glasul piţigăiat al lui Alice.
-- Pe cine comemorăm?
            Anthony se uită mirat apoi dându-şi seama de farsă ridică din umeri, oftă şi se grăbi să adauge:
-- Ori sunt eu prost ori eşti tu nebună! Ai stricat singurul moment de tăcere de când te-am cunoscut!
-- Nu mi-am dat seama! Scuze! Râse Alice cu poftă. Te rog iartă-mă!
-- Termină! Strigă Anthony luând-o de mână şi strângându-i-o atât de tare încât fata ţipă de durere dar nu încetă să râdă, ceea ce-l făcu pe Anthony să-şi dea ochii peste cap şi să slăbească strânsoarea.
-- N-ai nici un tratament împotriva râsului meu, zise Alice masându-şi încheietura mâinii.
* * * * * * * *
-- O, my herou! My love!
            Anthony se strâmbă şi se pregăti de o nouă luptă cu admiratoarele sale. Când se întoarse însă nu mică îi fu mirarea când o zări pe Alice în cadrul uşii. Îmbrăcată într-o fustă scurtă şi o mini bluză de un albastru marin ca şi ochii ei zâmbea ştrengăreşte tânărului ce făcuse ochii mari cât cepele de la biroul la care se afla.
-- Alice! ...
-- Da!
-- Ce cauţi aici? De ce mă chinuieşti?
-- Pe tine te caut. Dar nu ştiam că te-a chinuit atât de mult dorul după mine.
-- Stai jos, poate n-o să mai fi aşa de stresată! Şi-i indică scaunul din faţa biroului lui.
-- Vreau să te văd! Zise Alice încrutându-se.
-- Dar ce, nu mă vezi? Îţi trebuie ochelari! se înfurie Anthony.
-- Nu te văd de dosarele alea de pe birou, şi mai taci din gură! mârâi Alice.
            Anthony ăşi scutură cârlionţii parcă de un praf nevăzut şi spuse:
-- N-am ce face!
-- Ba ai! Şi Alice cu o mişcare rapidă le zbură pe toate de pe birou făcând curăţenie.
-- Titanais! Mult mai bine, spune tu!zie ea scuturându-şi mâinile de praf.
            Tânărul sta nemişcat de cealaltă parte a biroului uitându-se fix la fata din faţa lui care îl scotea din minţi încât cu o mişcare la fel de rapidă o apucă de braţ vrând s-o îndepărteze de birou. Cum fata se opuse instinctiv, Anthony o luă în braţe, se aşeză pe un scaun şi o imobiliză prinzându-i cu o mână mâinile iar cu cealaltă îi imobiliză picioarele. Uitându-se în ochii ei îi spuse furios:
-- Dacă dosarele alea nu erau sigilate, acum numai foi erau pe aici, tu ...
-- Dar au fost sigilate aşa că ... adăugă fata încet.
-- Dar ... privirea fulgerătoare a bărbatului o opri; tu nu aveai dreptul să le arunci de pe birou, n-aveai nici un ...
-- Jossss ...! ţipă fata când zărise pe Jessica trăgând în secţia de poliţie.
            Anthony cu Alice în braţe se aruncă pe podea neţinând seama de nimic doar de fermitatea braţelor lui în jurul umerilor şi mijlocul fetei. Geamul spart de ploaia de gloanţe căzu peste ei dar Alice nu păţi nimic căci era lipită şi acoperită de trupul tânărului. Când potopul morţii se sfărşi, Alice reuşi să privească în jur. Dezastrul era de nedescris. În afara de pereţii găuriţi rafturile erau răsturnate, puţinele obiecte din sticlă era ciobuleţe împrăştiate peste tot. Nici chiar geaca de piele a lui Anthony nu scăpase. Un geamăt îi readuse privirea asupra trupului deasupra ei. Anthony rotindu-şi încet capul se ridică amorţit. Sângele tâşnit din multiplele răni îi pătase cămaşa şi pantalonii. Alice se ridică şi îl împinse, aşezandu-l pe un scaun. Găsind cutia medicală sub nişte cărţi căzute de-a valma pe covor se întoarse la rănit şi îi bandajă rănile.
-- Dumnezeule! Geaca mea! Scumpa mea geacă! Pentru asta o nenorocesc! Zise Anthony zâmbind pentru a destinde atmosfera, deşi durerea îi ardea tot trupul. Neprimind nici un răspuns sau vreo replică, ceea ce era neobişnuit, Anthony îşi îndreptă privirea către cea care îi bandaja braţul şi al cărei chip era ascuns de buclele aurii. Tânărul o obligă să îl privească ridicându-i cu un deget bărbia. De abia atunci observă cum jucau lacrimile în ochii limpezi ai fetei.
-- Pe cuvânt că nu am vrut să se întâmple asta, spuse suspinând.
-- Dar n-a fost ...
-- Ba da! A fost vina mea şi numai a mea şi şti de ce. Mafia Roşie. Nu trebuia să mă duc. Te rog iartă-mă ... spuse fata în timp ce un val de lacrimi îi inundă faţa. Din cauza mea arăţi aşa cum arăţi. Puteai fi omorât ...
-- Ca şi tine. Mirat dar şi impresionat de frumuseţea şi gingăşia acestei fiinţe (oh yeah!) tânărul o strânse la piept legănând-o în timp ce-i mângâia părul.
-- Poate nu te-am făcut să îşi dai seama dar ţin mult la tine şi n-am chef să te pierd, mai adăugă fata înainte de a se pierde într-un hohot de plâns pe umărul celui care o strângea în braţe.

Te iubesc
-- Şi vine şi Revelionul! Doamne ce-a trecut timpul! Nu-i aşa Mowie?
-- Aşa-i Alice. Eu plec la ai mei, tu?
-- Nu ştiu. Nu ştiu.
-- ... Cum adică?
-- Aşa. Te rog ...
-- Bine. Scuză-mă, a fost doar o întrebare. Pa. Ne revedem la anul.
-- Pa.
            Zgomotul uşii sparse parcă ceva în sufletul fetei; era singurul Revelion pe care-l petrecea de una singură.
-- Ei să ne apucăm de pregătiri. Cozonac, prăjituri, ecleruri, tort de portocale, aperitiv, felul II, ... o ce multe! (inspired by mom's cooking of course!!!!)
* * * * * * * *
-- Vin, vin! Alo? A, Mowie, ai ajuns? A nins şi acolo? Da, bine. Distracţie plăcută! Mersi.
            Punînd receptorul în furcă Alice aruncă o privire fugară ceasului. Era 11:37 şi ea terminase pregătirile. De fapt, nu ar mai fi trebuit să le facă. Sunt doar pentru mine! Oftă Alice şi tristeţea se aşeză pe chipul ei de copil. Dar gândurile îi fură întrerupte de sonerie care suna cine ştie de când.
            Fără să-şi ia şorţul sau să-şi aranjeze buclele rebele care-i cădeau în dezordine per faţă, se îndreptă spre uşă cun un zâmbet de formă pe buze.
-- Da? ... Anthony?! ... Cum? ... Ce?
-- Bună. Da sunt eu. Am venit să te văd. Arăţi mirific.
            Anthony intră în apartament. Brăduţul împodobit, mâncărurile şi vechiul radiou la care se transmiteau colinde alcătuiau o atmosefră de basm. În timp ce tânărul contemplase priveliştea, Alice se îmbrăcase cu o rochiţă simplă albă cu flori albastre şi-şi prinsese părul cu o fundă albă.
-- Îţi place?
--Mult, spuse Anthony zâmbind, dar rămase fermecat privind-o.
-- Ştiu că nu arăt splendid, dar nici chiar aşa, zise fata întorcându-i capul. De fapt nici tu nu arâţi rău, adăugă Alice.
            Într-adevăr îmbrăcat cu pantaloni şi vestă de aceeaşi culoare maro, cu cămaşă albă, părul aranjat şi privirea lui profundă îl făceau seducător, chiar dacă nu îşi dădea seama.
-- Toată lumea se distrează, tu de ce nu? Spuse tânărul întinzându-i un buchet imens de crizanteme albe.
-- Doamne! Ce frumoase sunt! N-am mai primit niciodată flori aşa frumoase! Exclamă fata cufundându-şi chipul între cupolele florilor. De fapt, nu am primit niciodată flori!
            Atunci tânărul observă o umbră ce trecu repede peste faţa lui Alice.
-- De ce nu aşteptai pe nimeni?
-- E primul Revelion pe care-l petrec singură! Bine, aproape singură, cu un zâmbet ştrengăresc.
-- Mai sunt 5 minute până la Revelion, ai nişte şampanie?
-- Deşi nu beau, am!
-- Bun! Da-mi-o repede!
            Umplând 2 pahare cu şampanie, Anthony se pregăti de toast.
-- La mulţi ani! An nou fericit!
            Paharele se ciocniră şi şampania dispăru din cupa lui Anthony.
-- Hai spune-mi! Pot să te sărut?
-- Pe obraz!
            Auzind răspunsul tânărul puse paharul pe masă, se apropie şi aplecându-se o sărută încet pe obraz. Deşi sărutul fusese uşor ca atingerea aripii unui fluture, fata îi putea simţi încordarea buzelor.
-- Şti, de fapt toare revelionurile au fost triste şi le-am petrecut singură.
-- Adică? Spuse Anthony aşezându-se pe canapea.
            Alice oftă adând şi începu:
-- Nu îl cunosc pe tatăl meu, iar mama mea a murit când eram foarte mică într-un accident. De atunci am fost crescută de o mătuşă dar şi ea a murit când aveam 14 ani şi câteva luni. M-am apucat să lucrez ca să pot să merg la şcoală. Am acceptat să stau cu Mowie în apartament ca să plătim amândouă chiria. Banii aceia, cei 30.000$ ... m-am împrumutat. Eu ... îţi mulţumesc mult, eu ... dar suspinele şi lacrimile îi înnecară glasul. Alice tremura, hohotele de plâns zguduind-o. Am plâns prea mult până acum, şi aş vrea să nu mai plâng, dar nu pot, nu pot ...
-- Gata, gata. Dacă ştiam ... spuse Anthony aproape smulgând-o de pe fotoliu şi instaland-o în braţele sale. Gata!
-- N-a vrut să îţi stric Revelionul. Te rog ...
-- Taci! Ţi-am spus să taci!
-- De aia ţi-am spus că nu vreau să te pierd. Eu ... nu am vrut pe cuvânt ...
-- Taci, taci!
            Anthony îi astupă gura cu mâna în timp ce cu cealaltă o strânse mai tare la pieptul său. Lacrimile fetei prelingându-se încet de pe obrajii ei îi udaseră cămaşa dar nu-i păsa. El descoperise ceva ce-l uimise. Deşi la început o văzuse ca o fată dârză, ambiţioasă şi hazlie, descoperea acum sub această mască advărata fiinţă plăpândă, blândă şi tristă care cere numai puţină dragoste şi pe care o caută cu disperare şi pentru asta de multe ori primeşte lovituri greu de suportat. (awwww... hahaha... even my bad ass girls were a softy at the end of the day! Man, mushy stuff!)
-- Hai!
-- ?!
-- Mi-e foame! Vreau să mănânc!
-- Şti ce?
-- Ce? Nu ai mâncare? Nu se poate!
-- Nu. Şti ce vreau să îţi spun?
-- Ce?
            Oftă îndelung şi apoi cu un zâmbet larg:
-- Te iubesc al naibii de mult! Nimeni n-a vrut să asculte ce ţi-am spus ţie! Te iubesc înţelegi?
-- Da! Da! Dar poţi să nu mă mai strângi aşa de gât, adăugă tânărul râzând, încercând să se elibereze din strânsoarea fetei care-l sufoca.

THE END
__________________________________________________________________

Ok, I'm just going to say - I'm really mean and sarcastic to my ten/twelve-year old self, but in truth I was a pretty cool kid :) Cheers to that child whom I miss a lot sometimes. She saw the world so much more innocently and purely than this woman now will ever be able to!
MUAH and remember to always cherrish your inner child and if he/she is gone, look for them in your own children.
It's worth while!


Mela

No comments:

Post a Comment